Elevii de la trei licee din Zalău învaţă să protejeze natura
Asociaţia “ViitorPlus”, cu susţinerea TenarisSilcotub, a anunţat începerea celei de-a VIII-a ediţii a programului de educaţie non-formală şi extraşcolară ecOprovocarea, care încurajează leadership-ului şi protejarea naturii în rândul tinerilor. Programul continuă și în anul școlar 2017-2018 în şase licee din Zalău și Călărași: Colegiul Naţional Silvania, Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” și Liceul Pedagogic “Gheorghe Șincai” din Zalău, Colegiul Economic, Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” și Colegiul Național “Barbu Știrbei” din Călărași, care s-au înscris anul acesta în Cluburile ecOprovocarea.
Profesori voluntari, pasionați de protejarea naturii, vor continua predarea atelierelor non-formale, special create de experți în educație. Scopul este de a crește gradul de conștientizare al liceniilor privind problemele actuale de mediu și care sunt soluțiile pentru un mediu mai curat. De asemenea, ei vor continua activitățile practice pentru mediu: reciclarea deșeurilor, plantarea de arbori, îngrijirea spațiilor verzi, promovarea reutilizării. Membrii Cluburilor cu cele mai bune rezultate pentru mediu vor fi premiați cu participarea în Tabăra de leadership pentru mediu ecOprovocarea – o tabără educațională și distractivă. „Am așteptat cu nerăbdare ediția a opta a acestui proiect. Experiența acumulată până acum ne-a maturizat, ne-a motivat și ne-a pregătit să facem față unor noi provocări. Pentru că ne-am luat în serios misiunea de a promova spiritul ecologic în rândul elevilor liceului nostru, suntem mândri și pornim la drum în această ediție cu un număr de trei ori mai mare de voluntari decât în anul precedent. Ne simțim puternici și dorim să oferim altora un exemplu demn de urmat. Speranțele că vom reuși să ne atingem obiectivele sunt la cel mai înalt nivel! Abia așteptăm să trăim bucuria adusă de rezultatele eforturilor noastre”, a declarat prof. Ionuţ Cozma, de la Liceul “Mihai Viteazul” Zalău.
Bilanţul celor şapte ediţii anterioare cuprinde peste 25.000 de elevi și profesori beneficiari; 330.000 kilograme de deșeuri reciclate din 16 tipuri diferite de deșeuri; 83.000 de puieți plantați; 3.300 de saci cu deșeuri colectați din natură; 77.000 de ore de voluntariat pentru mediu și comunitatea locală; 27 de unități de învățământ implicate din Călărași, Sălaj și Sibiu; cinci propuneri legislative documentate propuse de elevi autoritaților locale, din care trei s-au transformat în hotărâri de Consiliu Local.
Sursa: Magazin Sălăjean