INFORMAȚII

PLAN MANAGERIAL al activităților educative 2016 – 2017

**************************************

MANAGEMENTUL VOLUNTARILOR DIN RÂNDUL TINERILOR VULNERABILI – GHIDUL FORMATORILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

MANAGEMENTUL VOLUNTARILOR DIN RÂNDUL TINERILOR VULNERABILI – GHIDUL PARTICIPANȚILOR

****************************

Proiecte locale, județene, naționale

Competent in Volunteering – Competent in life, proiect coordonat de prof.dr.Flavia Ardelean și care constă în activități de voluntariat realizate de către elevii clasei a XI-a A la Spitalul Județean, secția Ortopedie

Program de Educație pentru sănătate, a cărui responsabil este profesor, Maria Gordan

 

 

 

 

 

Tineri pentru tineri este un proiect local de parteneriat, inițiat de Filantropia Porolissum, în care și elevi de-ai noștri oferă sprijin (în realizarea temelor, activitate ludică, ieșiri în oraș etc.) copiilor din Centrul de zi (Structura Speranța).

Liderii Mileniului Trei (LMT) este un program național, coordonat, în prezent, la nivelul școlii noastre de profesor Kiss Kinga și eleva Ada Făgărășan.

 

 

 

 

Petale-n vânt, tot un proiect de voluntariat, coordonat la nivelul școlii de profesor Kiss Kinga, care urmărește sprijinirea financiară a copiilor aflați în dificultăți, prin intermediul unor târguri caritabile. Astfel, anul acesta, prin vânzarea unor prăjiturele realizate de către elevi, am putut contribui financiar la Asociația ”Suntem părinți, nouă ne pasă”din Jibou.

EDUIURIS – Educație juridică în licee, inițiat de Asociația Voci pentru Democrație și Justiție. – Activități de educație juridică realizate la trei clase din școală, în cadrul proiectului 

Elevi, părinți și profesori în aceeași bancă este un proiect inițiat la nivel de școală de către profesorii: Coste Anca și Duma Camelia și care a avut ca și grup-țintă copiii cu ambii sau un părinte plecat în străinătate. În anul școlar 2015-2016 s-au concretizat cinci activități cu acest specific, printre care și ”Părinții sunt plecați și mă simt…”activitate la care l-am avut prezent pe domnul Bașa Alexandru, reprezentant al D.A.S.P.C. Sălaj.

Eu și strada, proiect coordonat de doamna bibliotecar Maria Gherman a cuprins mai multe activități, în care Poliția Municipiului Zalău s-a implicat în calitate de partener.

Teatru – o valență de preț a educației, care se concretizează într-o trupă de teatru, în limba engleză, cu rezultate la concursurile naționale. Coordonator – prof. Seișanu Gilda

Film Club – În colaborare cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău. Coordonator prof. Liviu Baidoc 

Programele de ecologizare: ”RoRec” și ”Să învățăm despre pădure” cu prinde activități coordonate de profesor Maria Gordan și au ca scop reducerea poluării, colectarea deșeurilor, promovarea unui stil de viață sănătos.

Cenaclul literar în limba maghiară; Jocuri dramatice: ”Beugro”. Aceste activități sunt coordonate de profesor Kovacs Tunde, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă Sălaj.

În fiecare an , în luna septembrie, la noi în școală, catedra de limbi străine organizează activități dedicate Zilei Europene a limbilor străine

Ziua de 5 Octombrie, Ziua Educației este marcată prin activități desfățurate de elevii de la profilul pedagogic, coordonați de profesor Mihaela Opre.

În Săptămâna Educației globale am desfășurat mai multe activități pe tema:”Împreună pentru pace!”.

 

Flash-mob organizat de C.J.R.A.E. Sălaj împotriva violenței domestice.

Cu ocazia zilei de 1 Decembrie… recitări, cântece, concursul:”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?”