CIVCIL- Compentent în voluntariat, competent în viaţă

”CIVCIL- Compentent în voluntariat, competent în viaţă”.

Liceul Pedagogic „Gheorghe şincai” Zalău a antrenat 25 de voluntari care au desfasurat activităţi de voluntariat pe termen lung la Spitalul Judetean de Urgentă Zalău, secţia ortopedie şi traumatologie, secţia pediatrie. Produsele finale publicate exploatează metode de formare pentru managementul voluntarilor, pilotate prin cei 75 de tineri din grupuri vulnerabile implicati în voluntariat, fiind monitorizate beneficiile şi competenţele dobândite de acestia. Mulţi tineri din Europa aparţin unor grupuri vulnerabile şi au mai puţine opţiuni de implicare activă în comunitatea sau societatea în care trăiesc. Aceşti tineri cu oportunităţi reduse pot suferi din multe motive: pot fi dezavantajaţi fizic, mental, social sau geografic, deseori şomeri, pot suferi de excluziune socială şi au oportunităţi reduse sau inexistente de a pătrunde pe piaţa muncii. Se pot simţi inutili, având doar o perspectivă restrânsă asupra vieţii, pot avea stimă de sine scăzută şi niciun potenţial de autodezvoltare. Pe de altă parte, există organizaţii de voluntari care se confruntă cu probleme de gestionare şi păstrare a voluntarilor, şi care nu îşi dau seama că există grupuri de tineri care se pot implica în voluntariat şi pot contribui în comunitate. Există temeri din partea tinerilor vulnerabili de a deveni voluntari şi prejudecăţi, obstacole de mediu şi management, chiar şi inconştiente, din partea unei organizaţii de voluntari, cu privire la managementul voluntarilor vulnerabili. Materialele suport, produse finale ale proiectului, oferă resurse în managementul voluntarilor tineri cu posibilităţi limitate, identifică riscurile, provocările şi pregătirea necesară organizaţiilor pentru implicarea acestora.

Mai multe informații AICI!

Urmărește-ne
fb-share-icon